Sume încasate pentru bugetul local în contul unic, în curs de distribuire este RO88TREZ65821A470400XXXX

ARSURA 1 1

Geografia zonei

Situată în partea de est a judeţului Vaslui, comuna Arsura, cu teritoriul ei face parte din estul Podişului Central Moldovenesc, având satele aşezate la poalele şi pe pantele estice ale ultimului deal înalt - Dealul Lohan.
Relieful microzonei este sută la sută de deal şi podiş, dacă analiza o facem raportându-ne la extreme: lunca joasă a Prutului, aflată la 3-5 km spre est şi la Dealul Lohanului, de peste 300 m altitudine, care străjuieşte trei din cele patru sate ale comunei, spre vest. Dealul Lohan, care îşi lasă destul de abrupt pantele sale estice în cele trei sate Pâhneşti, Fundătura şi Arsura, spre vest, pe culmea sa deschide un platou drept, larg de peste un kilometru, cu sol mai ales eolian (loess şi nisip) numai bun pentru viile comunei Arsura şi ale fermelor din comuna vecină, Buneşti - Avereşti. Inclinarea pantelor, orientarea culmilor de deal desprinse din Dealul Lohanului, ba chiar şi cursul pâraielor este pe direcţia nord-vest sud-est.
In decursul evoluţiei paleogeologice, microzona la care facem referire a fost supusă aceloraşi procese, variind doar intensitatea acestora. Ţinând cont de ultimul aspect, au rezultat nişte caracteristici proprii4, în funcţie de cum s-a desfăşurat procesul de sedimentare a depozitelor geologice, cum s-a produs acţiunea de sculptare a depozitelor, a reliefului, cum s-a format reţeaua hidrografică locală etc. (Ion Gugiuman, Depresiunea Huşi, Buc, 1959)

In formarea reliefului microzonei (şi nu numai) au existat cele două etape: etapa marină - când, în neogen, Marea Sarmatică s-a instalat pentru o lungă perioadă de timp la est de Carpaţi, adică de când partea de sud-vest a platformei ruse s-a scufundat, iar aici au invadat cu apele mările pliocene şi miocene. Râurile care veneau dinspre Carpaţi şi cele dinspre platforma rusă umpleau cu sedimente fundul acestei mări, făcând ca linia ţărmului să se deplaseze spre sud-est; etapa continentală - de când încep procesele morfosculpturale desfăşurate pe fundul fostei mări, luând naştere încet-încet un relief nou. Factorii determinanţi au fost apele curgătoare, iar după aceea ceilalţi factori, apele din zăpezi, vânturile, îngheţul şi dezgheţul, alunecările de teren, cutremurele, acţiunea antropică etc. Rezultatul acţiunii acestor factori a fost crearea unui relief de podiş, unde, pe văile dintre dealuri, apele curgătoare (pâraiele) şi-au creat albii minore adânci, unele tip ravenă, de unde arareori revarsă în timpul ploilor abundente. Vânturile, dar şi alţi factori au făcut să apară depozite din categoria loess-urilor.
Studierea stratigrafică, nu prea complicată, a dus la identificarea depozitelor de natură argiloasă, argilo-nisipoasă şi, în unele locuri nisipoasă, de grosimi considerabile (ex. platoul Lohan), dar şi straturi de gresii de grosimi mici. Orientarea acestor straturi, depozite şi culmi nou formate este pe direcţia nord-vest sud-est, ca de altfel şi a apelor curgătoare, pâraiele.
Solurile
Chiar dacă este vorba de un spaţiu geografic mic, solurile se prezintă într-o gamă variată. Fiindcă microzona este una colinară, de deal şi podiş, putem desprinde lesne o etajare a formelor de relief, cu orientare spre sud-est, aşa cum s-au format în cuaternar Valea Prutului şi văile micilor săi afluenţi din lateral. O altă caracteristică este etajarea climei, a vegetaţiei şi a solurilor. întâlnim cueste, dealuri şi terase. Dacă respectăm cât de cât zonarea stratigrafică a lui R. Sevastos, vom deosebi în structura dealurilor solul brun de pădure, argile (mai ales în ravenele create de torenţi), loessul galben, iar pe podişul din partea de vest şi nord-vest - soluri nisipoase, căci pe cel din est - domină cernoziomurile şi cele argilo-nisipoase.
Cuestele (pantele abrupte ale versanţilor) au rezultat în urma proceselor de versant şi nu pot fi confundate cu faliile, chiar dacă, uneori, în raport de structura lor pedologică şi sub acţiunea apelor pluviatile şi subterane pot crea alunecări de teren, aşa cum în microzonă există la vest şi sud-vest de Pâhneşti (Dealul Henciu I, II, Dealul Cimitirului etc), la sud şi sud-vest de Fundătura, la vest de Arsura şi de satul Mihail Kogălniceanu.
Dealurile - cu denumirile lor locale: Dealul Henciu I şi II, Dealul Lohan, Dealul Pribasca (cu pădurea Pribasca), Dealul Tabăra (cu pădurea Tabăra) - la vest şi nord de satul Arsura, Dealul Ochiului, Dealul ,,Soare", Dealul Lohan (cu pădurea Uşer) - la vest de Pâhneşti, Dealul Sitoaia (cu pădurea Sitoaia) de la vest de satul Mihail Kogălniceanu - reprezintă limita de nord-vest a Depresiunii Huşi.
In afara Dealului Lohan, cu o altitudine de peste 330 m, celelalte dealuri, mult mai joase, de numai 120-150-175 m, desprinse din el, cu orientarea culmilor spre sud-est, sunt ca nişte platouri foarte întinse, întrerupte uneori la distanţe de 1 km de văile nu prea adânci ale pâraielor (3 la număr) din toată comuna. Nu putem admite că în decursul timpului ar fi lipsit deranjamentele tectonice ale straturilor, dar nici nu există falii mai mari de 2-3 m, decât în nord-vestul satului Arsura, în zona ,,Fântâna bună".
Zona de podiş din partea de est a Arsurei este o prelungire a terasei superioare a râului Prut, cu vârsta din cuaternarul inferior şi plioceu, fără o certitudine ştiinţifică însă. Spunem aceasta deoarece se consideră că terasele până la 100 m îşi au vârsta începând cu glaciaţiunea Rissiană şi chiar Wurmiană, cele între 100-150 m s-au format în Mindel, iar cele peste 150 m altitudine, în Gîînz. Aşa au crezut toţi cercetătorii sus-menţionaţi, în afară de Constantin Brătescu, care a emis alte ipoteze (mai realiste-spunem noi), anume că: solurile fosile s-au format în perioade interglaciare, când viaţa animalelor a fost posibilă, iar depozitele de loess corespund perioadelor glaciare.
După structura şi calitatea lor, solurile microzonei au permis cultivarea, ori plantarea, a tot ce omului îi face trebuinţă: cereale, vii, livezi, păduri etc.
Bogăţiile solului şi subsolului
Solurile microzonei sunt de calitate, aspectul este probat prin recoltele obţinute de săteni. Aceasta se datorează conţinutului de săruri minerale, în cantităţi echilibrate parcă în mod intenţionat de către cineva, pentru a fi atât cât trebuie pe fiecare treaptă de relief. In decursul timpului, zona a fost aproape în întregime împădurită. Şi astăzi există patru păduri pe versanţii abrupţi ai dealurilor din vestul localităţilor: pădurea Uşer (la vest de Pâhneşti) - de circa 160 hectare, pădurea Pribasca (la vest de Arsura) - de circa 12 hectare, pădurea Sitoaia (la vest de satul Mihail Kogălniceanu)-de circa 23 hectare şi pădurea Tabăra (la nord de Arsura)- de 45 de hectare. Dintotdeauna (după reforma din 1864, dar mai ales prin cea de la 1921) în pădurea Sitoaia au fost împroprietărite şi câteva zeci de familii din Ghermăneşti, din comuna vecină. Calitatea solurilor şi pădurile ar fi două din bogăţiile zonei. Pădurea „Tabăra" reprezintă extremitatea sudică a lanţului silvic ce acoperă total dealurile până în marginea de sud a Iaşilor.
Păşunile - sunt o altă bogăţie a solului şi cuprind toate terenurile în pantă de la sud şi sud-est de Pâhneşti şi Arsura; de la nord şi vest de Fundătura şi cele de la sud-est şi vest de satul Mihail Kogălniceanu. Oamenii le-au folosit mai tot timpul pentru vitele mari, dar şi pentru oi (mai ales terenurile accidentale, ravenele, povârnişurile).
Subsolul microzonei cercetate este bogat în apă potabilă. Oamenii gospodari ai satelor au captat aceste ape în fântâni, cişmele, şipoţele. In satul Arsura există, în cea mai mare parte a localităţii, conducte cu apă. Reţeaua de conducte a fost construită încă din perioada interbelică, graţie activităţii neobosite a dr. Nicolae (Alex) Lupu - politicianul. In rest, subsolul comunei nu conţine decât foarte puţină piatră, de calitate inferioară. Nu există cariere de nisip, balast etc, zona fiind mai înaltă.
Clima
Clima microzonei cercetate este temperat-continentală, aşa cum este a întregii zone. In abordarea acestei chestiuni trebuie luate în seamă toate elementele care o pot influenţa: înălţimea şi orientarea formelor de relief, prezenţa sau lipsa pădurilor etc.
a) Precipitaţiile
Caracterul continental al climei determină într-o mare măsură cantitatea de precipitaţii. Pe raza comunei Arsura, sursa principală de apă pentru agricultură o reprezintă precipitaţiile atmosferice, or, tocmai de aceea, cunoaşterea variaţiilor cantitative şi calitative în timp şi spaţiu a acestora are o mare însemnătate practică. Anual, cad, în medie, circa 450-700 mm, dacă ţinem cont de „tradiţie", pentru că, în ultimii ani, schimbarea factorilor de mediu şi încălzirea climei a adus mari modificări în repartiţia, pe anotimpuri şi pe spaţiu, a precipitaţiilor. Comuna Arsura nu are staţie pluviometrică care să înregistreze cantitatea de precipitaţii în regim de versant, podiş sau de deal împădurit.
Variaţia precipitaţiilor depinde mult de curenţii de aer, de altitudine, dacă zona este împădurită sau nu, de expunerea versanţilor etc. Mai bogate în precipitaţii au fost totdeauna lunile mai-iunie şi noiembrie, cele de iarnă (decembrie-martie). Aceasta tot în mod ,,tradiţional", fiindcă ultimii ani au dovedit contrariul: lunile mai-iunie sunt secetoase, sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie cu ploi, toamna fără precipitaţii, iar iernile, cel puţin după anul 2000 au fost uscate şi călduroase, cu doar câteva zile de ger.
Deteriorarea factorilor de mediu prin poluarea de orice fel, industrializarea, tăierea iresponsabilă a pădurilor etc., dar şi subţierea stratului de ozon, a dus la încălzirea vremii, fenomen atmosferic necontrolat de om. Zăpada poate acoperi solul, în medie cam 90-110 zile/an.
în timpul verilor din ultimii ani este mai secetoasă Valea Prutului decât zona mai înaltă a Arsurei. Existenţa pădurilor din jur atrage ploile şi menţine un climat răcoros. Secete cumplite au fost în mulţi ani ai existenţei omului pe aceste meleaguri, aşa cum reiese din documentele istorice, dar cu urmări nefaste asupra hranei oamenilor şi animalelor au fost cele din 1946-1947, 1987, 2007. La extrema cealaltă au fost anii cu ploi torenţiale şi debit foarte mare, aşa cum s-a întâmplat în anii 1922, 1932, 1941, 1969-1970, 1980, 1994, 2005-ca să amintim doar câteva cazuri din secolul al XX-lea, nu demult încheiat.
Inregistrăm ani când media precipitaţiilor a fost superioară celei calculate pe perioade îndelungate, şi invers. Orice schiţă de redare a regimului pluviometric nu mai corespunde realităţii. O diagramă poate fi întocmită doar după date reţinute în ultimii 50¬70 de ani, fără a consemna şi ceea ce s-a întâmplat în ultimii vreo 20 de ani. Ploile cele mai abundente, dar şi cu furtuni sunt cele din vest-nord vest, care vin în timpul verii.
b) Temperatura
Dintre toate elementele climatice, temperatura reprezintă barometrul cel mai important. Având un grad destul de ridicat de variabilitate, ea determină modificarea celorlalte elemente. Căldura sufocantă din lunile de vară se datorează pătrunderii maselor de aer cald şi uscat dinspre Africa, prin Asia Mică şi estul Bulgariei. Din contra, gerurile aspre, ca acelea din 1928-1929, 1941-1942, 1984-1985, 1995-1996 etc, se datorează extinderii anticiclonului de iarnă al Eurasiei spre răsăritul şi centrul Europei. Spre deosebire de satele din Lunca Prutului, expuse curenţilor reci şi maselor de aer geros care vine dinspre nord-est, satele comunei Arsura - aşezate la poalele dealurilor de care am amintit, sunt la adăpost de vânturile puternice şi reci din timpul iernilor. Vara, din contra, situarea satelor cercetate într-o zonă mai înaltă şi apropierea de păduri, dă un grad mai mare de suportabilitate a căldurii pentru localnici.
Diferenţa de temperatură între nordul şi sudul comunei nu poate fi mai mare de 1°C, la fel între temperatura din depresiuni (unde se află temeiul satelor) şi cea înregistrată în aceeaşi localitate, dar pe culmea dealului neîmpădurit şi expus Crivăţului şi curenţilor reci dinspre nord-est. Deci, latitudinea este nesemnificativă, iar longitudinea nici nu contează pe o distanţă de doar 1'. In raport de formele de relief şi de altitudine, deosebim mai multe tipuri de climat (vezi foto): climat de cueste, climat de pante însorite, climat de tranziţie (zona teraselor), climat de dealuri înalte şi împădurite.
Temperatura depinde mult şi de modul de orientare al versanţilor, spre soare sau nu. Jumătate din numărul parcelelor cultivate din comuna Arsura sunt expuse spre sudul însorit, iar cealaltă jumătate spre nord şi nord-est. La fel stau lucrurile şi cu toate cele patru sate, care au câte o jumătate de localitate cu orientarea spre sud şi cealaltă jumătate spre nord-est şi est.
In ultimii 50 de ani, temperatura medie lunară cea mai coborâtă s-a înregistrat în proporţie de 18% în decembrie, de 55% în ianuarie şi 27% în februarie, în timp ce temperatura medie lunară cea mai ridicată s-a înregistrat în luna iulie în proporţie de 66% şi de 29% în luna august.5 Diferenţa de temperatură medie între lunile de vară, ca de altfel şi între cele de iarnă, nu depăşeşte mai mult de 3-5°C. Intre lunile anotimpurilor de tranzit (primăvară, toamnă), diferenţa de temperatură este, fireşte, mai mare, de 5-8 °C. Extremele absolute (vară şi iarnă, înregistrate în decursul timpului) au dus la amplitudini mari, de 65-70°C (prin însumarea temperaturilor maxime).
Inversiunile termice, adică înregistrarea unor temperaturi mai reci pe vale decât pe interfluvii, sunt fenomene obişnuite în microzonă. Aşa se şi explică de ce cad brumele mai întâi pe şesuri şi pe văile pâraielor, apoi pe înălţimi.
c) Vânturile
Peste teritoriul comunei Arsura suflă vânturile care bat peste toată Moldova, adică cele din direcţiile nord, nord-vest, est şi sud, reprezentând aproape 70% din totalul celor care bat într-un an.
Orientarea interfluviilor şi pădurile din apropierea satelor asigură doar o uşoară schimbare de direcţie a vânturilor, o reducere a vitezei acestora şi o mai mică expunere a locuitorilor la curenţii de aer rece. Cele două jumătăţi din fiecare sat având, în raport de orientarea locuinţelor, avantaje iarna şi dezavantaje vara, şi invers. (V. Băcăuanu, N. Barbu, Al. Ungureanu, D.Chiriac, op.cit.p.83)
In general, vânturile care bat dinspre nord antrenează mase de aer mai rece, de origine arctică, aducând geruri pe timp de iarnă şi adiere de vânt răcoros, vara. Vânturile care bat dinspre nord, nord-est şi vest au o frecvenţă de circa 65%, spre deosebire de cele din est şi sud-vest care lovesc perpendicular pe direcţia de orientare a versanţilor. Iarna şi primăvara, vânturile au viteze mai mari, spre deosebire de vara şi toamna când viteza medie este de 3-4m/secundă.
Dinspre nord bate în lunile de iarnă, dar şi vara, Crivăţul, dinspre sud-vest - Austrul (cu influenţe mici), iar din vest şi nord-vest, ajunge până aici influenţa ,,musonului de vară european" . Primăvara şi toamna se intensifică şi vânturile din sectorul sudic (în popor se spune: bate vântul din jos, o să aducă ploaie), sud-estic şi estic, când se simte o influenţă activă a maselor de aer cald din sud (dinspre tropice) spre nord. Oamenii din zonă simt şi ştiu despre acei curenţi reci de vale, adică brizele de versant.
d) Umiditatea şi nebulozitatea atmosferică
Caracterele climei sunt date şi de aceşti parametri: umiditatea şi nebulozitatea.
Umiditatea a fost, dintotdeauna, mai mare în lunile aprilie-mai-iunie (iar după situaţia din ultimul deceniu spunem ,,ar trebui să fie" n.n.) şi, uneori, la sfârşitul lui octombrie şi începutul lunii noiembrie. Dacă şi iarna este bogată în zăpadă (aşa cum a fost în 1938, 1941-1942, 1954, 1971, 1984-1985, dar şi în 1995-1996 n.n.), atunci şi umiditatea este mare, la fel precipitaţiile şi nebulozitatea.
Ca şi în cazul temperaturilor, când analizăm umiditatea trebuie să subliniem faptul că în luna decembrie este maximă în 31% din cazuri, de 25% în ianuarie şi de 29% în luna februarie, iar de 15% în lunile de tranziţie. Vara, umiditatea este minimă în proporţie de 38% în luna august şi de 23% în luna iulie.6 (Ibidem, p.86)
Nebulozitatea atmosferică (cer înnorat, ceaţă) este minimă la sfârşitul verii (august) şi maximă la începutul iernii(noiembrie -decembrie).
e) Alte fenomene atmosferice
Principalelor fenomene, descrise mai sus, li se pot adăuga: ceaţa, poleiul, viscolul, grindina, chiciura, bruma.
Ceaţa este un fenomen meteorologic cu o densitate mare noaptea şi dimineaţa şi mai redusă ziua; cu o frecvenţă mai mare în sezonul rece şi mai redusă în cel cald. Vara apare mai ales după două-trei zile de ploi răcoroase. In zona Arsurei, care este una mai înaltă, ceaţa se formează mai cu seamă pe văile păraielor şi peste satele din microdepresiuni, adesea în orele dimineţilor (6-10-11), la sfârşitul toamnei şi în lunile de iarnă.
Bruma - frecvenţa acestui fenomen meteorologic este maximă în lunile noiembrie, decembrie şi martie. Se produce când condiţiile meteo-sinoptice permit aşa ceva. Atât primăvara, cât mai ales toamna, bruma are efecte negative asupra vegetaţiei, asupra grădinilor de zarzavat, viilor, pomilor fructiferi etc. Pagubele sunt mari şi când cad mai devreme (luna septembrie), dar şi când devin târzii (sfârşitul lui aprilie). Bruma şi îngheţul la sol aduc mari pagube agriculturii în anotimpurile de tranziţie, dar mai ales toamna.
Ploile şi lapoviţa - căzute pe teren îngheţat sau pe zăpadă bătătorită produc poleiul. Tot în sezonul rece, ninsoarea însoţită de vânt (viscolul) şi ceaţa, cu depunere de chiciură sunt alte fenomene meteorologice specifice zonelor de deal, inclusiv cea a Arsurei. N-am spus, prin toate acestea, nici o noutate. Totul se încadrează în obişnuit, în firesc şi normal.
Grindina însoţeşte ploile torenţiale din sezonul cald. Ea se produce în circa 18% din cazuri într-un câmp anticiclonic şi în 36% din situaţii în preajma unui câmp baric depresionar. Aproape că nu este vară fără 3-5 ploi cu grindină. In raport de mărimea bulgărelui de gheaţă, distrugerile sunt mai mici sau mai mari. Atât oamenii, cât şi animalele au de suferit dacă sunt surprinse în câmp deschis, ca să nu mai amintim de distrugerile ce se produc cu această ocazie în culturile de zarzavaturi, tutun, viţă de vie, pomi fructiferi etc, dar şi peste acoperişurile cu ţiglă şi azbest.
Un tabel cu maxime şi minime ale acestor fenomene devine superfluu, pentru că situaţia climaterică din ultimii ani le-a răsturnat pe toate. Durata medie a intervalului fără îngheţ este de 235-250 de zile/an. De la Staţia Meteo Huşi aflăm că îngheţul cel mai timpuriu a fost pe 17 septembrie, iar cel mai târziu pe 12 mai. Astea, ca să vorbim de ex

Hidrografia
Precipitaţiile căzute în zona Arsurei se pot infiltra în pământ în proporţie de 25-30% din cauza structurii geomorfologice a terenului şi a evapotranspiraţiei.
De alcătuirea straturilor geologice, de condiţiile climatice şi de alte aspecte cunoscute a depins formarea pânzelor freatice de ape subterane (sub presiune) şi a apelor de suprafaţă (curgătoare, stătătoare).
a) Apele subterane
Cele mai importante pânze freatice se găsesc, de obicei, sub terasele formate din nisipuri şi prundişuri (în care se acumulează apa), pe straturi de argilă lutoasă. Straturile acvifere pot fi mai sărace sau mai bogate în ape, aspect care depinde de straturile lutoase şi de condiţiile climatice. Apa poate fi potabilă şi nepotabilă. Cea potabilă este captată de oameni - ca oriunde în lume - în cişmele şi fântâni. Mineralizarea apei se datorează dizolvării sărurilor din straturile subţiri sarmaţiene7.(Ibidem, p. 102)
In urma cercetărilor efectuate până acum pe teritoriul comunei Arsura, nu s-au depistat izvoare cu ape minerale potabile sau ape cu efect tămăduitor. In comuna Arsura nu sunt probleme în ce priveşte alimentarea cu apă potabilă. Dacă mai bine de jumătate din numărul locuitorilor satului Arsura consumă apă potabilă din reţeaua de aducţiune, prin robinetele montate, locuitorii celorlalte trei sate au un număr suficient de cişmele (acolo unde izvoarele sunt mai puternice) şi fântâni. Nevoia de igienă şi confort a fost sporită prin construirea, în curţile caselor, a bazinelor de apă, cu hidrofor, pentru asigurarea apei în băile interne şi la bucătării. Este o realitate a ultimelor decenii, care trebuie subliniată, de vreme ce numărul acestor gospodari beneficiari a trecut de două sute pe comună.
Captarea apelor - pentru oameni şi animale - a fost o preocupare veche a locuitorilor comunei Arsura. Dovadă stau şi denumirile păstrate: ,,La uluce", ,,La fântână bună", la „Şipoţel", la „Şipote" etc.
în raport de locul unde s-a făcut captarea, pânza de apă a putut fi găsită la o adâncime de la 0,5m-1 m la poalele dealurilor, până la 8-10 m în zone cum ar fi ,,După sat"- în Arsura sau în partea de est a satelor Fundătura şi Pâhneşti.
b) Apele curgătoare
Pe raza comunei Arsura nu curge nici un râu. Pâraiele: Ruginoasa, Sitoaia, Păltinoasa şi altele mai mici, din izvoare laterale văii de scurgere, sunt singurele ape de suprafaţă. Spunem aceasta pentră că pe raza comunei nu există lacuri de baraj, iazuri, heleşteie sau alte acumulări amenajate de oameni.
Toate pâraiele izvorăsc de sub Dealul Lohanului, de la poalele acestuia, au debit permanent, întreţinut chiar şi în verile secetoase, de izvoarele din versanţii laterali, dar şi din preaplinul cişmelelor din satele din care izvorăsc sau pe care le tranversează. Aceste pâraie nu sunt mari, dar, la vărsare, depun, în zona de şes, acele conuri de dejecţie.
în afara acestor pâraie cu debit permanent şi albie minoră săpată în decursul timpului, mai există acei torenţi temporari -care se formează în toate anotimpurile din precipitaţii sub formă de ploaie, din topirea zăpezilor etc. Precipitaţiile căzute pe versanţii ravenelor, pe interfluvii şi dintr-un întreg bazin hidrografic formează torenţi care curg cu caracter năvalnic, de puhoaie, cu capacitate mare de eroziune a versanţilor, antrenând către aval cantităţi mari de aluviuni.

Flora şi fauna microzonei
a) Flora
Calitatea solurilor, clima favorabilă - cu tot ce cuprinde ea, dar mai ales regimul pluviometric şi cel de temperatură, au permis dezvoltarea vegetaţiei cultivate, dar şi a unei flore spontane bogate.
Flora spontană cuprindea până nu demult suprafeţe mai mari. Astăzi, în zona cercetată, micşorarea suprafeţelor are drept cauză intervenţia omului, care a înlocuit-o cu plante cultivate. Vegetaţia spontană din microzonă este una caracteristică stepei, silvostepei şi dealurilor împădurite.
Etajarea formelor de relief, condiţiile climatice, regimul precipitaţiilor şi alţi factori au ajutat-o să se dezvolte în orice mediu: ravene, cueste, interfluvii, în zona de silvostepă, în pădure. Versanţii dealurilor, transformaţi acum în păşuni, au fost secole de-a rândul acoperiţi cu păduri de stejar, ulm, tei, carpen, frasin, salcâm etc, alături de care creştea o vegetaţie ierboasă specifică.
In partea de est a comunei, pe acele platouri (terase) au existat, până prin anii 1950 ai secolului XX, acele pâlcuri de păduri numite ,,rediuri" (răduri - pop.), ultimul fiind ,,rădul lui Zaharia", la 1 km de satul M. Kogălniceanu, dar şi liziere de salcâmi.
In zona de silvostepă (amestec de vegetaţie ierboasă cu cea arboricolă) întâlnim: arţarul (Acer platonoisa), măceşul (Rosa canina), sângerul (Cornus sanguinaea), porumbarul (Prunus spinosa), jugastrul, cătina, alunul, zmeura, cornul şi altele.
Pe versanţii ravenelor şi pe celelalte suprafeţe neproductive, povârnişuri, interfluvii, terenuri supuse eroziunii etc, întâlnim şi alte plante din flora spontană: ierburi, mărăcinişuri, tufişuri de arboret cu glades (Acer tataricum), clocotici (Staphilaea permata), migdalul pitic (Hrumus nona) şi păducelul.
Indiferent de altitudine, dacă zona este împădurită sau nu, pe raza comunei Arsura există zeci de specii de plante toxice şi plante ruderale. Dintre cele toxice amintim: macul (Popaner rhocas), cucuta (Conium maculatum), piciorul cocoşului (Ranunculus acer), floarea paştelui (Anemone Nemorosa), stânjenelul (Iris spinosa), laptele câinelui (Euphoria spinosa), bozul (Sombucus ebulus), mătrăguna (Atroppa beladona) şi altele.
Plantele ruderale - care cresc pe pajişti, pe marginea drumurilor şi în ravene pot fi furajere sau semifurajere: turiţa (Turitis gabra), scaiul (Eryngium campestre), talpa gâştii (Leunonis cardioca), pălămida (Cirsium arvense), păpădia (Taraxacum officiale), lumânărica (Verbascum spinosa), urzica moartă (Urtica dioica), urzica vie (Urtica ureus), măturiţa, ciulinul, rugul, ştiriţa, sadul, mohorul etc.
In cadrul florei spontane pot exista şi plante ierboase, dar şi sub formă de arboret, unele folosite de om la prepararea unor leacuri: muşeţel, mentă, pojarniţă, podbal, coada şoricelului, dar şi cătina, rogozul, bozul, măceşul, socul, porumbarul şi altele.
In raza comunei Arsura nu există plante din flora care să fie ocrotită de lege. Doar nucul este protejat prin lege, el făcând parte, totuşi, din arborii plantaţi de om.
Din vegetaţia cultivată de om amintim cerealele (grâu, porumb, orz, ovăz), plantele de nutreţ (lucerna, sparceta, trifoiul), viile, pomii fructiferi, legumele şi zarzavaturile. Pe suprafeţe reduse, de până la 0,5 ha, se cultivă cartoful, varza, ceapa, ardeii, roşiile, castraveţii, vinetele, mazărea, fasolea, rădăcinoasele , apoi, pepeni verzi, pepeni galbeni şi dovleacul.
b) Fauna din zona Arsurei poate fi prezentată numai respectând zonarea geografică. Trăieşte aici, fauna specifică stepei, silvostepei, dar şi zonei împădurite.
Pentru zona de câmpie şi podiş enumerăm: şoarecele de câmp (Apodemius agrarius), şoarecele de stepă (Sycista subtilis), popândăul (Cittelus cittelus), hârciogul (Cricetus cricetus) şi altele.
Tot aici întâlnim: iepurele, ariciul, viezurele (bursucul) căprioara, vulpea, mistreţul şi chiar lupul. Dintre reptile amintim: şarpele de casă (Natrix natrix), şopârla de câmp (Lacerta agilis ), guşterul şi al altele.
In zona de stepă şi silvostepă mai trăiesc păsările stepei şi ale culturilor cerealiere: prepeliţa, cinteza, ciocârlia, presurile, turturica, ciocârlanul, guguştiucul, porumbelul, câneparul, ubievistele, ciorile, rândunelele, lăstunii, graurii, potârnichea (Perdix perdix), pitpalacul (Cotrunix Cotrunix) etc.
Dintre nevertebrate amintim diversele insecte, mai ales ortopterele (greieri, cosaşi, lăcuste), coleopterele (ex. scarabeii)..
Mustelidele sunt prezente în zonă prin: nevăstuica (Mustella ninais), dihorul (Mustella putorius), ariciul (Erinacus europens), dar şi bursucul (Meles meles) şi altele. Prin scoarta copacilor, dar şi în luminişuri pot fi întâlnite: gasteropode (melci), miriapode (urechelniţa) pseudoscorpionide, păianjeni etc.
Reptilele sunt reprezentate de şarpele de pădure (Cluber longisimus), guşterul (Lacerta viridis), năpârca (Anquis fragilis calchicus) şi altele.
Există şi o faună care trăieşte în jurul localităţilor şi chiar în sate: iepurele, vulpea, dihorul, şobolanul, şoarecii de casă, nevăstuica, şopârla, şarpele de casă etc.
Seismicitatea zonei
Tot ţinutul extracarpatic este zguduit periodic de cutremure care îşi au epicentrul în Vrancea. Nefiind o zonă intramontană apărată de munţi cu piatră dură, ci una cu soluri uşoare, chiar moi, din pământ şi nisip, orice seism, fie şi de 3 - 4° pe scara Richter, se propagă uşor şi este resimţit de locuitorii acestor plaiuri.
Până acum au fost afectate de cutremure până la gradul 8 pe scara Richter. In decursul timpului toate cutremurele vrâncene au
zguduit regiunea, dar în memoria oamenilor din ultimele două sute de ani au rămas cele din anii 1802, 1938, 10 noiembrie 1940, 4 martie 1977, 31 august 1986, iunie 1990.